Senatorul Mihai Fifor despre investițiile în Municipiul Arad

joi, februarie 25th, 2016 @ 3:10PM

„Cred că aş putea să lansez un serial doar pe baza notelelor de fundamentare privitoare la alocările de fonduri într-un domeniu sau altul.Trecând peste judecata primitivă şi ridicolă că PSD s-ar opune progresului şi modernizării, pentru că îl ia pe primarul Falcă la întrebări, nu am cum să nu remarc că sunt prevăzuţi 150.000 Ron în acest an pentru…. ATENŢIE ! „Şerviciul de investigare a arborilor pentru determinarea sănătăţii acestora şi a potenţialului de risc”.Tot în nota menţionată se explică în mod pueril că „prin observaţie vizuală este imposibilă determinarea sănătăţii arborilor” adică, româneşte, avem nevoie de încă un studiu extrem de scump ca să ştim dacă trebuie tăiaţi sau toaletaţi copacii cu probleme.Curată ştiinţă şi artă tot ceea ce face zilnic primarul, din păcate însă noi plătim toate extravaganţele acestea ştiinţifico-fantastice.Domnul în cauză s-a obişnuit să nu îl întrebe nimeni de sănătate dacă tema respectivă are un titlu pretenţios şi dă bine şi cu rezonanţe europene pe hârtie.Dacă sceneta cu spaţiile verzi s-ar opri aici încă ar fi bine însă o altă notă de fundamentare ne spune că 167.000,00 Ron vor pleca din buget pentru „Achiziţia unui pachet de software de tip GIS necesar şi instruirea personalului pentru accesarea şi actualizarea bazei de date a Registrului local al spaţiilor verzi”.Te întrebi ce este mai scump, software-ul în sine sau instruirea personalului ?Asta ca să doarmă arădenii liniştiţi că într-un oraş care arată, prin gija lui Gheorghe Falcă, ca o „junglă de beton” administraţia locală monitorizează la nivel micronic puţinele spaţii verzi din municipiu.Sigur, cunoaştem elementele ridicole de propagandă, „Capitală Verde Europeană -2018” iar la anul ni se va spune, ne pare rău am fost lucraţi şi sabotaţi, nu ne-am calificat.Dar banii i-am cheltuit ! Nu în ultimul rând aflăm că în acelaşi spirit se intentionează cheltuirea a 8.000.000 Ron pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu şi nu oricum ci prin intermediul a 5 societăţi, probabil pentru a fi mai greu de urmărit circuitul banilor. Vom continua să cerem explicaţii pe cale oficială în baza legii 544, privind transparenţa publică, tocmai pentru că este vital ca cetăţenii să ştie exact cum este cheltuit banul public provenit din taxe şi impozite.Punem săptămânal aceste întrebări pentru că ne dorim ca Aradul să capete cu adevărat o dimensiune urbană europeană dar nu cu costul devalizării bugetului local, după bunul plac al edilului şef.”, afirmă senatorul Mihai Fifor

Sursa: Biroul de presă al PSD Arad

Comentarii

Comentarii

Posted by
Categories: Știri Arad